NEWSLETTER 9 februarie 2009

News 2 – 8 februarie 2009
Lucruri care încep să se lege...

Cei cărora le place să lucreze la așezarea pieselor dintr-un joc de puzzle stiu despre ce vorbesc... te uiți la o grămadă de piese și zici “oare e posibil?” sau “oare voi putea?” sau “de unde să încep?” sau “cine mă va ajuta?” Sunt întrebări normale pentru provocarea care-ți stă în față...
Cam asta era și situația noastră în urma cu 9 luni când ne-am mutat în Valea Cetății cu intenția declarată de a deschide o nouă biserică pentru acest frumos cartier al Brașovului.
Lucruri deosebite s-au întâmplat în acest timp...
- Întâlnirile de închinare, studiu și părtășie de duminică dimineața ne satisfac din ce în ce mai mult... Temele extrem de practice din studiul despre biserică ne introduc într-un tărâm ce-i aparține lui Dumnezeu, dar este extraordinar să înțelegem și să credem că ele se pot petrece chiar aici, în și prin viața noastră în Valea Cetății din Brașov.
- Lărgirea echipei cu care lucrăm la acest proiect este alt motiv de încurajare pentru noi. Ne-am bucurat de decizia recentă luată de Sami și Adina de a fi parte a grupului nucleu, ne-am minunat de modul în care Dumnezeu a ajutat-o pe Rebeca să se mute în Brașov!!!
- Modul în care au decurs lucrurile în privința începerii cursului plantatorilor de biserici a fost, de asemeni, extraordinar! Faptul că am găsit o locație potrivită, faptul că avem un material foarte bun, participanți la întâlniri de la care ai ce învăța și care sunt dispuși să învețe, pe toate astea le considerăm ca binecuvântări majore.
- Faptul că începe să se cristalizeze un logo și o filozofie de lucrare pentru viitoare biserică e semnul cel mai bun cu putință! Deviza noastră este să punem o temelie puternică înainte de a începe clădirea propriu-zisă! În nici un caz nu ne dorim o casă zidită pe nisip!
- Atașamentul și dragostea noastră față de cartier și comunitatea de aici e tot mai mare... Ne place aici și suntem bucuroși de potențialul și oportunitățile din jurul nostru! Ne rugăm pentru posibilități de slujire practică a vecinității noastre!

Toate astea îmi spun că lucrurile încep să se lege... Zi după zi, săptămână după săptămână vedem cum ceva începe să se închege. Piesele încep să-și găsească locul! Sunt speranțe mari că vom prinde ziua în care vom vedea imaginea finală!

Mulțumim mult lui Dumnezeu pentru visul pe care L-a pus in mintea și inima noastră!
Mulțumim mult tuturor celor care vă gândiți la noi și care înălțați o rugăciune pentru noi!
Mulțumim tuturor celor care susțineți proiectul!
Mulțumim tuturor celor care participați la întâlnirile noastre și care ne ajutați în clarificarea viziunii, scopului, obiectivelor noastre!
Mulțumim tuturor celor care împărtășiti visul nostru și care sunteți deja parte a echipei noastre!

În numele echipei care lucrează la deschiderea unei noi biserici în Valea Cetății – Brașov,
Leonard

fotografie de grup , duminica 08.02.09

3 comentarii:

  1. Extraordinar gând Leonard!
    Eram la Roman si mă gândeam la lucrarea din Răcadău, in clipele mele de meditaţie, şi sincer, mă minunam, de cât de frumos poate lucra D-l. Mă uitam aşa la timpii parcurşi din toamnă, si vedeam Mâna Lui D-zeu. Studiul de duminică dimineaţa este ca o oază de linişte şi-un izvor spiritual. Este un loc unde înveţi şi eşti invăţat, unde Duhul Sfânt, care este în plinătate în noi, se revarsă, zidindu-i pe ceilalţi. Este locul unde te hrăneşti spiritual, cum n-ai putea-o face nicăieri in Braşov. Cred că este o binecuvântare sa fiu printre voi, fiecare aducându-şi darul pe altarul Bisericii pentru binecuvântarea celuilalt. Nu sunt vorbe goale si spuse pentru a impresiona, ci sunt rodul meditaţiei mele de la Roman. D-l să ne binecuvinteze şi începutul ăsta fain să fie continuat pâna la Sfârşit, ba încă şi mai mult! Cred că D-zeu are un plan minunat cu cartierul acesta.
    D-l sa vă binecuvinteze !
    Cu dragoste si consideraţie, Nelu.

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc foarte mult, Nelu!
    cea mai mare bucurie este sa vezi ca exista oameni care gandesc, simt si actioneaza manati de acelasi spirit!
    Domnul fie laudat si sa ne tina pe toti cu mintea treaza si in smerenie
    leo

    RăspundețiȘtergere
  3. multumesc foarte mult tuturor celor care ati fost astazi, duminica 15.02 la studiu!
    ma bucur din suflet sa vad oameni care vin sa studieze impreuna, sa caute fata lui Dumnezeu, sa actioneze in spiritul lui Dumnezeu...
    si nu-s deloc vorbe mari aici!
    ci o REALITATE CURATA!!!

    multumesc mult pentru efortul pe care-l faceti sa veniti aici si ca ati acceptat sa fiti parte a unui vis pe care asteptam sa se concretizeze la timpul hotarat de Dumnezeu!

    fiti binecuvantati

    leo

    RăspundețiȘtergere