III. Cunoasterea contextului

O viziune biblica despre orase

Dumnezeu a inceput istoria intr-o gradina, dar o termina intr-un oras… Dumnezeu ii spune lui Adam sa multiplice si dezvolte o civilizatie care sa il glorifice pe El. Adam a esuat si Dumnezeu, prin Christos, al doilea Adam, face o civilizatie care il glorifica pe El.
Dumnezeu este constructorul orasului, care construieste un oras spiritual. Aceasta inseamna ca, gandindu-ne ca orasul pamantesc este o institutie corupta de pacat, noi suntem cei care cauta sa rascumparam si reconstruim familia umana. Dumnezeu este constructorul orasului care cauta sa construiasca orasul spiritual.
Asa cum noi suntem chemati sa lucram la rascumpararea familiilor ajutand intrarea lor in randul familiei lui Dumnezeu, tot asa sunt chemati sa lucram la rascumpararea oraselor… Daca familia merge, viata merge, daca orasele merg, societatea merge.
Orasul este locul ideal unde Dumnezeu este gata sa faca lucruri senzationale. Important este modul in care crestinii vor sti sa il prezinte pe Christos Domnul in mijlocul concitadinilor lor. Iata cateva modele de biserici in oras dupa modul in care ele inteleg sa se raporteze la societatea in mijlocul careia traiesc.

Modele teologice de biserici in oras

1. Christos impotriva orasului: multi crestini blameaza modiul urban pentru problemele (necazurile) societatii. Regiunile rurale si orasele mici sunt privite ca sacre si pline de umanitate, in timp ce orasele mari sunt privite ca secular si dezumanizate. Aceasta asteptare teologica asteapta ca lucrarea din orasele mari poate duce la schimbari mici in el si chiar se ajunge acolo incat se spune ca evanghelismul personal este foarte dificil, daca nu chiar imposibil. Bisericile din orase influentate de acest model arata ca o fortareata care strange crestinii impreuna pentru a se incalzi intr-un spatiu urban extrem de rece.
2. Christosul orasului: alte biserici au un model care exista la cealalta extrema. Aceasta perspectiva teologica crede ca toate miscarile istorice ce merg spre emancipare este lucrul lui Dumnezeu. Biserica nu este chemata sa construiasca o istorie diferita a oamenilor lui Dumnezeu, ci, pur si simplu, conduce drumul istoriei spre eliberare si libertate. Aceste biserici, atunci, sfarsesc ca “oglinzi” celebrand si infatisand cele mai multe aspecte liberale ale culturii orasului. Aceste biserici au pierdut sa fie atinse de nevoia de convertire a inimii si vietii. Pe cand primul model a pierdut suveranitatea lui Christos peste intreaga lume, al doilea model pierde unicitatea lui Hristos in intreaga lume. Rezultatul acestei perspective sunt biserici care nu sunt mai mult decat niste centre comunitare, sali de concerte sau grupuri politice… Ele nu au nimic de oferit.
3. Christos deasupra orasului: Acest model vede orasele ca un bun loc pentru crestini sa traiasca si creasca, dar nici nu admite si nu se angajeaza foarte mult in lucrurile sparte, defecte ale orasului. Membrii bisericii folosesc orasul ca o oportunitate pentru propria perfectionare, dar dau foarte putin inapoi. Aceste biserici fac evanghelism, iar programul lor poate include munca voluntara de caritate, dar ele nu pot provoca sau echipa membrii lor sa lucreze la vindecarea societatii prin mila si justitie, si nici nu pot sa transforme cultura prin vocative. Este aici o credinta privatizata, individualizata. Aceasta creeaza subcultura crestina. Cu toate ca recunoaste unicitatea lui Christos si necesitatea convertirii, acest model este inca ignorant cu privire la puterea Imparatiei lui Dumnezeu de a schimba inimi si structuri sociale. Acest model tinde sa vada, de asemeni, pacatul ca si o scapare morala personala, mai degraba decat un suport idolatru asezat pe bogatie, frumusete, putere si confort. Astfel, membrii unei astfel de biserici pot fi puri din punctul de vedere al comportamentului, dar extrem de lumesti in ce priveste modul in care isi folosesc timpul si resursele.
4. Chistos si orasul in Paradox: este numit modelul pelerinului. Mult mai mult decat modelele de la 1 la 3, acest model are o buna intelegere a prezentei celor 2 realitati: orasul ca City of God si City of Man. Modeul acesta recunoaste deopotriva defectiunile orasului si puterea lui Dumnezeu de a schimba inimi. Dar, in acest model, aceste 2 forte stau ffoarte separate. De aceea, I s-a spus modelul dualistic. Este o urgenta intelegere a faptului ca oamenii au nevoie sa fie vindecati din punct de vedere fizic si spiritual si aceste biserici isi mobilizeaza oamenii lor sa ajute pe ceilalti in tot felul de lucrari. Acest model este mult mai realistic in privinta modului in care priveste pacatul decat modelele 2 si 3 si mult mai angajat in viata oamenilor decat modeul 1. Este mult mai bun decat primele 3! Dar nu are o viziune cu privire la transformarea orasului din punct de vedere cultural si social.
5. Christos transforma orasul: Pentru acest model este greu sa ii gasesti un exemplu si este greu de descris. Acest model este cel mai incurajator in ce priveste misiunea holistica in oras. De ce? Celelalte modele tind sa gandeasca invierea lui Christos ca si scop pentru iertarea pacatelor si primirea vietii vesnice. Dar Biblia ne spune ca ultimul scop al invierii este restaurarea completa a creatiei. Apocalipsa ne arata ca scopul final al muncii lui restauratoare a lui Hristos este orasul lui Dumnezeu., care este restaurarea Gradinii Eden, acum in forma urbana, cu pomul vietii pentru vindecarea neamurilor. Acum inselaciunea Edenului care a adus cu sine alienari fizice, mentale, sociale, culturale sunt indepartate in noul oras al lui Dumnezeu care se afla in curs de pregatire.