E o problemă care este sau poate deveni majoră pentru mulţi dintre noi... Cât să muncesc şi cât să mă odihnesc? Când să muncesc şi când să mă odihnesc? Sunt întrebări pe care le-am auzit de multe ori. Dar, parcă mai interesante, mi se par următoarele: CUM să muncesc? CUM să mă odihnesc? Dacă reuşim să răspundem la aceste întrebări şi ne vom şi împăca cu răspunsul, împlinirea în muncă şi odihnă, totodată, ne sunt garantate!!!
De ceva vreme, bărbaţii din grupul nostru studiem o carte interesantă CARTEA BĂRBATULUI MATUR scrisă de David DeWitt, un om care a avut şansa să interacţioneze cu bărbaţi din mai multe culturi, inclusiv din România, şi care încearcă să ne ajute să descoperim necesitatea urcării pe treptele maturizării planificată şi aşteptată de Dumnezeu. Băiatul trebuie să se maturizeze şi să devina bărbat. Iar bărbatul care se maturizează ajunge patriarh.
Două capitole consecutive din secţiunea alocată băiatului se ocupă de muncă şi, respectiv, odihnă. Deşi vă încurajez pe toţi să citiţi întregul material, m-aş rezuma aici la câteva principii care ar putea reforma concepţia, atitudinea şi practica muncii şi odihnei în viaţa noastră. Nu vă cer altceva decât să meditaţi la ele şi să le analizaţi din perspectiva a ceea ce aţi trăit şi experimentat până acum.
Hai să luăm, pe rând, câteva dintre ele… Munca nu este nici bună, nici rea în sine. Ideea este să nu-ţi califici sau apreciezi munca doar din perspectiva efortului pe care îl faci pentru a o putea presta sau din perspectiva câştigului pe care îl ai din ea. Oricum ar fi – munca este o activitate care cere energie – intelectuală, emoţională, fizică sau mintală – în funcţie de ceea ce alegem să facem, dar nu este un bun în sine sau un rău în sine. Munca pe care o face Dumnezeu este totdeauna bună. Lucrul de la care se pleacă este faptul că munca lui Dumnezeu este totdeauna creativă şi are o finalitate pozitivă. Ştiu că e o frază care sună bine şi la nivel mental cei mai mulţi dintre noi putem fi de acord cu asta, dar din punct de vedere practic încă ne luptăm cu ceea ce face Dumnezeu în viaţa noastră. Adica nu intotdeauna suntem de acord cu asta. Nu putem adăuga nimic lucrării lui Dumnezeu. Lucrul pe care băiatul este chemat să îl înveţe este faptul că singurele realizări adevărate îi aparţin lui Dumnezeu. În schimb, avem toată libertatea să participăm la lucrarea lui Dumnezeu cu darurile, abilităţile şi energia pe care le avem de la El. Ideea este că deşi nu putem adăuga nimic lucrării pe care Dumnezeu, noi putem fi, totuşi, implicaţi în ceea ce Dumnezeu face deja. Lucrul este al lui Dumnezeu şi este responsabilitatea Lui să angajeze şi să implice diferiţi oameni în diferite domenii în care El lucrează. Interesant este faptul că nu oamenii sunt cei care aleg unde şi ce să lucreze pentru Dumnezeu, ci tot El este Acela care ne ajută să ne găsim locul. Important este ca oamenii să înţeleagă că ceea ce dă valoare muncii nu este slujba în sine, ci felul în care este prestată. Numai aşa am putea înfrunta sentimentele de inferioritate sau superioritate cu privire la ceea ce am fost chemaţi să lucrăm. Calitatea muncii făcute de noi e mai importantă decât obiectul muncii noastre. Dacă vom adopta şi vom trăi o asemenea mentalitate, în mod implicit, vom ajunge să ne bucurăm de munca noastră. Atenţie! Nu numai de produsul muncii noastre. Ci şi de munca în sine!!! Munca are valoare şi, ca urmare, poate constitui o bucurie, în funcţie de modul în care este prestată. Şi, apropo de asta, ar trebui să ne intereseze cel mai mult modul în care facem ceea ce suntem chemaţi să facem pentru că valoarea procesului muncii noastre depinde 100% de Dumnezeu şi 100% de noi. Încă de la inceput Dumnezeu a ales să creeze ceva în care să poată fi implicat omul şi tocmai procesul participării omului la ceea ce face Dumnezeu are valoare. Iniţiativa ii apartine lui Dumnezeu şi El dă totul. Aşteptarea Lui este ca aceeaşi atitudine să caracterizeze şi omul, cel care a devenit partener al lucrării Sale. Lucrul acesta îl onoreaza mult pe om, mai ales că Dumnezeu alege să împartă cu noi mult mai multe din valorile Sale. Alături de munca şi, nicidecum în contradicţie cu ea, se găseşte odihna. Majoritatea dintre noi ştim că, în timpul creaţiei, Dumnezeu lucrează şase zile, iar a şaptea o rezervă pentru odihnă. Mai mult, între cele zece porunci prescrise pentru Israel, îşi găseşte loc şi una referitoare la odihnă. Acest fapt ar putea să ne mobilizeze gândurile noastre cu privire la importanţa odihnei în planul lui Dumnezeu pentru om. Şi chiar dacă percepţia noastră despre odihnă ar putea fi infuenţată de contextul socio-cultural în care am crescut şi de modul propriu-zis în care am practicat odihna, totuşi, cei mai mulţi dintre noi ar trebui să fie în acord cu câteva carateristici generale ale odihnei. De exemplu, faptul că odihna este împăcare cu voia lui Dumnezeu este un principiu care transcende toate diferenţele culturale în această privinţă. A fi mulţumit cu ceea ce face Dumnezeu este o chestiune extrem de sănătoasă pentru oricine. La fel de bine este să înţelegem că munca trebuie să aibă sfârşit şi să fie urmată de odihnă. Randamentul muncii noastre şi împlinirea pe care o primim ca recompensă depinde de acest lucru! Şi dacă am convenit că este să bine să ne odihnim trebuie să ştim că inactivitatea poate fi rea sau bună. Ca şi munca, odihna poate fi folosită de om în beneficiul sau în detrimentul său.Depinde de fiecare din noi!!! Folosind –o aşa cum trebuie, vei ajunge să te bucuri de odihnă, şi aceasta este o altă parte a planului lui Dumnezeu pentru tine! Odihna este o chestiune de administrare a ceea ce Dumnezeu ne-a dat: o administrare corectă înseamnă a te bucura de ce ţi s-a dat prin activităţi recreative. Însă nu avem voie să ne limităm doar la acestea pentru că odihna poate fi o stare spirituală. Ar fi imatur din partea noastra să o considerăm doar o stare fizică. Christos face o invitaţie tuturor celor trudiţi şi împovăraţi pentru a le da odihna. Aşadar, odihna nu derivă în mod necesar din starea fizică. Nu e definita nici de activitatea, nici de inactivitatea fizică, desi se poate suprapune când peste una, când peste cealaltă. Mai degrabă, dacă tot căutăm o regulă, odihna este întotdeauna rezultatul lucrării lui Dumnezeu. Deşi poate părea puţin prea spiritual, odihna nu este rezultatul muncii omeneşti, ci lucrării lui Dumnezeu, şi nu este dată celor care lucrează pentru ea, ci celor ce se încred în Dumnezeu pentru ea. Numai în acest mod, vom descoperi ceva din natura odihnei perfecte pe care o vom putea găsi în cer, nu pe pământ. Numai acolo vom putea experimenta adevarata odihnă, în toate aspectele şi superlativele sale...
Bineinţeles că mă vei întreba: ce am de făcut până atunci??? Mă odihnesc??? Muncesc??? Am un singur gând: munceşte şi odihneşte-te după cum Dumnezeu te-a învăţat. Bucură-te de muncă. Bucură-te de odihnă. Bucură-te de amândouă!!! Şi proslăveste-L pe Dumnezeu şi-ntr-o stare şi în cealaltă!!!
Leonard
25 ianuarie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu